Zboruri directe spre Bruxelles de pe Aeroportul Internaţional Craiova

Pasagerii Aeroportului Internaţional Craiova vor putea călători, de la sfârşitul acestui an, spre o nouă destinaţie din inima Europei. Este vorba despre Bruxelles. Noua rută de la Craiova spre Bruxelles Charleroi, în Belgia, este operată de Wizz Air, cea mai mare companie aeriană din România şi unul dintre transportatorii cu cea mai rapidă creştere din Europa.

Ne bucurăm să ne întâlnim în Salonul oficial al Aeroportului Internaţional Craiova pentru un eveniment pe care ni l-am dorit de mult timp şi pe care am reuşit să îl obţinem în aceste momente, când anunţăm deschiderea unei noi rute directe de pe Aeroportul din Craiova, respectiv Craiova – Bruxelles. Este linia pe care noi ne-am dorit-o şi am insistat să o avem pentru că merge spre inima Europei şi vine într-un moment foarte important. De la 1 ianuarie, România va prelua preşedinţia Uniunii Europene. Totodată, avem deja anunţate pentru primăvara anului viitor două manifestări foarte importante la Craiova, respectiv un simpozion cu peste 400 de participanţi, legat în mod special de Ford, precum şi o întâlnire de peste 250 de participanţi, care va fi prilejuită de existenţa la Craiova a Brigăzii multinaţionale, şi vor veni aici militari din toate ţările NATO şi era nevoie să fie o conexiune de acest fel“ – Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Noua cursă va fi operată de două ori pe săptămână, începând cu data de 15 decembrie, iar biletele s-au pus deja în vânzare. „Este o rută pe care ne-o dorim de aproape trei ani, care va începe pe 15 decembrie. Aceasta va fi operată de două ori pe săptămână pentru început, în zilele de marţi şi sâmbătă, iar tarifele pleacă de la 14,99 euro pe tronson, deci aproximativ 30 de euro dus-întors. Biletele s-au pus în vânzare în urmă cu câteva minute“, – Mircea Dumitru, directorul Aeroportului Internaţional din Craiova.